Plănuiam încă din noiembrie o tură la Cabana Bârcaciu, dar rămăsese în stadiul de idee și de documentare. Dar, cum lucrurile se întâmplă celor care își doresc cu adevărat, mă trezesc cu un telefon la început de ianuarie:

“- Munțomanule, vii la Cabana Bârcaciu peste 2 săptămâni?
– Aoleu, da’ cum să nu Toty! De când îmi doresc”
– No bine, te trec pe listă sigur? Că nu mai sunt locuri.
– Da, Toty! Fac pe dracu’-n patru și vin! :D”

Așadar și prin urmare,
Cu gând de zăpadă mare
Și cu poftă de hoinar,
Strâng bănuții-n buzunar,
Și aștept, cam pus pe jar
Vinerea din calendar
Când voi fi din nou la munte
Fericit cu lucrurile mărunte. <3

O mică parte din creasta Făgărașului

Bucuros ca un copil, cu urechea aplecată spre știrile meteo, număram orele și sperăm la zăpadă proaspătă și vreme bună. Lucru de care am avut noroc, până la urmă. 🙂

ce altceva să mai vrei de la viață?

Cu trei zile înainte, emoții mari, în Făgăraș era viscol și pericol de avalanșă, se anunțau ninsori pe 3-4 zile și tura părea compromisă. 🙁

Cite;te și Pe munte nu trebuie să ai așteptări

Se făcu vineri și încă nu aveam confirmare cum că drumul de acces ar fi practicabil. Începem să ne gândim la soluții de avarie: cazare la Poiana Neamțului dacă ne prinde noaptea, sau în cel mai rău caz, vreo pensiune în Avrig.

Pornim puțini temători dar cu mare chef de potecărit, ieșim (cu greu din Cluj), și în 4 ore jumate suntem la Poiana Neamțului. Vorbisem aici să parcăm mașinile, însă nenea era cam supărat ori ursuz, cert e că într-o încercare de-a ne convingem să rămânem cazați la el, ne întreabă:

“Păi urcați la ora asta? (Era 9 seara)
-Da, vrem să urcăm, nu e viscol, pare ok.
-Păi și cu fetele ce faceți? “ 

Mă bufnește râsul. Noroc că Roxi are prezență de spirit și-i răspunde tacticos:

“-Stați liniștit că știm să le arătăm calea” :))

În sinea mea: “Nenicule, ai ajuns la anii tăi și nu știi ce să faci cu fetele? Grav! ((Nu că eu aș știi)

Despre subiect, îmi dau cu părerea în Ghid pentru munțomani neexperimentați. Abordează muntele ca și pe femei.

Ne pregătim iute, tragem aer proaspăt în piept și pornim. Cineva urcase cu o zi înainte și încă se păstrau ceva urme prin pădure. Vremea era excelentă, omuleții voioși și puși pe fapte mari, fără pauze prea multe, bucuroși de zăpadă, ajungem și în golul alpin.

Aici, gluma se îngroașă, zăpadă trece de fund, noi cu rucsacurile pline, indicator de încă 1 h, noi cam obosiți după 2 ore de ascensiune continuă. Ne tragem sufletul, mulțumim Domnului că aveam urme 🙏, și purcedem mai departe. Cu eforturi mari, dar cu dorința și mai mare, înaintăm agale, strângem din dinți, ne dăm sufletul și mai facem 2 ore de la semn.

Era traseu de 2 ore jumate și noi îl abordasem în 4 jumate, în condiții reale de iarnă, pe ultima porțiune, așternându-se și ceața. 🙄  Intrăm în cabană, liniște deplină. Era 1 noaptea, un singur drumeț sforăia de zor, iar noi ne bucuram de soba de teracotă exact ca pisicile de la țară.

Lumea se pune pe povești cu noaptea-n cap, obrajii își recapătă roșeața corpului revenit la căldură, bem o-bere-două, un fruct, un sandviș, o măslină, o alună și pe la 5 adorm și ultimii întârziați.

Ne trezim voioși, odihniți, luăm dejunul la cabană, facem cunoștință cu tanti Mariana și cu ajutorul ei, Alin și ne bucurăm că-s oameni atât de omenoși și că am nimerit o cabană extrem de primitoare și încă de munte.

Da, Cabana Bârcaciu e printre puținele care și-a păstrat suflul și înfățișarea de cabană de munte primitoare și autentică, neschimbată de timp și tehnologie.

După un mic dejun gustos și sănătos, ne hotărâm câțiva să urcăm cât se poate (pentru că știam că nu se poate până-n creastă) să ne bucurăm cu adevărat de iarnă. Aici, ce să vezi, războaie cu bulgări, probe speciale de înotat în zăpadă, sărituri ca peștele sau rostogoliri peste cap.. tot arsenalul. 😋 Au fost 2 ore de bucurie copilărească, joacă de fericire pură, poze și filmulețe de câștigat premii Pulitzer. 😋

Ca să-ți faci o idee despre proba olimpică dar neoficială de înotat în zăpadă:

Trece și ziua (rapid, că doar iarna nu-i că vara), și ne punem pe o chităreală-cântareală sfioasă, lipsea ceva.

Alin, voluntar la Cabana Bârcaciu, se așează la masă cu noi, își trage sufletul și ne povestește cum a rămas el fără tort într-o vară, prăduit de furnici mai jos în Poiana Neamțului. Lumea se pune pe râs, mie îmi dispare salata de murături și dau vina pe furnici. Spiritele se aprind, sufletele se simt și bucuria de revarsă. 😉

Poate ți se pare o abureală, dar chiar așa a fost. 🙂 Odată ce Alin a pus mâna pe chitară s-a transformat într-un duh de voie bună, un guru al cântecelor de munte și patriotice din toată țărișoara asta, iar noi ne bucuram nevoie mare. Am dat de un personaj gen Bob Marley, care pur și simplu emana energie.

Tanti Mariana, o doamnă cu poante șugubețe, dar foarte bine organizată și ospitalieră (așa cum ar trebui să fie orice cabanier de munte), ca să-i mai taie din aripi, îi apostrofa prietenos:

“-Țigane, cântă-le la oameni, da vezi că mai ai de tăiat lemne și de făcut una alta p-aci”. Toată lumea râdea în hohote. O seară de pomină, cu zeci de cântece, care s-au stins abia pe la 5,

A fost o seară magnifică și o zi de magie albă la Cabana Bârcaciu, cum rar mai găsești, iar că să trag concluzia acestei drumeții am să mă autocitez (deh, dacă nu eu, cine 😁-numa eu fac de-astea) :

Cine caută găsește
Frumusețe ca-n poveste,
Și o zăpadă cum nu vezi
Nici în basme. Și nu crezi.

“Urgia albă” pe creasta Făgărașului

Ca să fie festinul complet, la întoarcere am vizitat și Ferma de cerbi de la Pensiunea Poiana Neamțului.

Exemplar superb la Ferma de cerbi