No, cum ziceam, e loc de lămuriri despre cum am devenit un brand – mie așa îmi place să cred, fără să mă umflu în pene (prea tare) – și-anume Manu Munțomanu.
Păi, ca orice lucru bun care se întămplă în viață, a venit de la sine, natural, după ce oamenii mă tot întreabau: “Da mai umbli mult pe munții aia? Ești munțoman de-ală de trăiește numa în munți? 😀 “ Câțiva apropiați au început să-mi zică Manu Munțomanu, dar a fost, așa, mai light. Parcă încă nu eram pregătit să îmbrățisez rolul ăsta. 🙂
Și oarecum, așa era. Am prins drag, am pus suflet și a devenit aproape o obsesie de a ajunge la munte în fiecare weekend, și mă jur, timp de aproape 2 ani – între oct 2014 și sept 2016 – asta am făcut. 🙂 Și Doamne ce frumos a fost și ce bine mă simțeam de fiecare dată când ajungeam în creastă, pe vărf sau la un lac și mă tolăneam pur și simplu pe iarbă și priveam cerul, iar apoi ce aveam în față. 🙂
Nu știu cum să vă explic, vorba unui prieten: “trebuia să fii acolo” ca să ai sentimentul ăsta. O spun cu mâna pe inimă: pentru mine muntele a fost un pansament, o regăsire, un medicament pentru suflet și minte, un nou început, o nouă forță de a trăi, un loc magic de a cunoaște oameni minunați de peste tot din țară. Pentru că da, munțomanii, – în marea lor majoritate -, sunt niște oameni faini, cinstiți – cum zice un prieten -, pe care te poți baza și cu care o să legi prietenii durabile și te vor surprinde plăcut, garantat. 🙂
No și pentru că ziceam de prietenii munțomani, într-una din turele astea, pe unde îmi făceam piciorul frumos, și pieptul bengos :D, organizatorul turei, Ninel – un om fain, la vârsta a doua din București cu care ți-e mai mare dragul să mergi în ture – îmi zice: “ Ce faci măi Manule, măi Munțomanule că mult te mai plimbi tu și Bubu și greu ne întâlnim pe la munte”.
Apăi atât o fost, de aici până la Manu Munțomanu, n-o fost greu de ajuns, și uite așa, pe la sfărșitul verii, începutul toamnei, într-o tură minunată în Ciucaș, prin 2015 – unde am văzut și cele mai multe forme ciudate de relefi, ca să nu zic, deochiate 😀 -, m-am ales cu porecla, iar anul următor de ziua mea, la Roșia Montană, a devenit și “oficială” – fenomen național, cum i-am zis eu – când am primit și tricou personalizat, ca să se știe cine are valoare de munțoman. 😀
Că tot veni vorba de ziua mea de la Roșia de anul trecut, musai să las aci filmulețul ăsta ca să vedeți ce dezmăț o fost acole, de mi-o trebuit 2 zile să văd tricoul pe care l-am îmbrăcat până și Ilonko și tot nu l-am văzut.
Cine-i Ilonko? Apăi musai să vezi. 🙂
Yoyo, prietenul meu hartist – #muchlove #nohomo -, se știe el care e, pe persoană fizică, mi-o cântat de m-o amețit (nu Jagga o fo’ baiu, aia-i clar :D) cu Tonomatul Afti și Mandolina Maria – aoleu, ce hartiști faini am avut, nici acu nu-mi vine să cred – și în plus, o țâpat și clipul ăsta șmecher pe Youtube, ca să nu uit niciodată cum a devenit Manu Munțomanu fenomen național. 😀 Enjoy!