Sincer să fiu, je ne sais pas,
Cel mai probabil, mi-a venit așa. 🙂
Vă spun sincer, nu stau prea bine, la arta asta fină de-a reține, ce-mi amintesc – cu chiu cu vai -, e că încă din clasa întăi, mi-a venit așa, de nicăieri, să scriu.
Și scriam, bine la început bastonașe și liniuțe, ca orice intelectual de clasa întâi, dar apoi, încet-încet, am început să devin poet.
Prin clasa a 4-a mi s-a zis, că parca-aș fi fată la scris. Că scriu frumos și caligrafic, c-aș fi un fel de Shakespeare mic, toți se mirau de scrisul meu, io zic c-așa o-vrut Dumnezeu. 🙂
Și cum creșteam, așa poet, frumos la scris, artist complet :D, mi-am desăvârșit scrisul de fată și-n clasa a-5-a deja făceam din asta artă. (a se vedea extrasul din caietul de franceză)
Anii-au trecut, eu am crescut, de diriginți și profi și materii multe și mărunte-am dat, dar nu știiu cum s-a nimerit, din generală până la sfârșit, tot diriginți de limba română m-au instruit.
Să scriu frumos și să țin pasul, era din ce în ce mai greu, așa că a avut de suferit și scrisul meu, însă feblețea mea, limba română, mi-a rămas un atu ce îl scoteam la înaintare mai ales la lucrările și testele din liceu. Nu uit niciodată, un profesor mi-a zis la un moment dat “Emanuel, tu scrii atât de frumos și concis, scurt și cuprinzător în același timp, la subiect, de mi-e mai mare dragul să-ți corectez lucrările”. M-am umflat în pene.
Mai tărziu, ca un geniu nedescoperit, am început să am alte preocupări în ore și să nu mai pierd vremea cu scrisul după dictare (cum se obișnuia la multe materii pe atunci), că deh, îmi stricam scrisul meu caligrafic, ori eu eram poet, trebuia să-mi înteleagă lumea scrisul. 😀
Astfel s-au născut o serie de poezii de liceu, catrene scurte, poezii mai lungi, depinde cum aveam inspirația și “cum mă deranjau profesorii”.
Așa am ajuns la un moment dat să mă ridic în picioare la ora de franceză când profesoara spusese un banal “ouvrez-vous les manuels a la page…”(deschideți manualele la pagina…), iar eu am crezut ca mă strigase pe mine, Emanuel, în loc de les manuels. De acolo și până la porecla derivată din “les manuels” – Manualul și mai târziu, Batmanuel, nu a fost cale lungă. 🙂
Probabil așa se explică și notele mele mai puțin “eminente” decât cele din generală, unde eram ba cu premiul întai, ba pe doi.
Dar să revenim la inspirațiile mele de poet revoluționar pașoptist, pentru că 48 de minute cât ținea ora, eu stăteam să scriu poezii. 😀 Vă dau exemplul ăsta:
Ora de română e un somn,
Un somn prelung, nestăvilit,
Popescu zice de un domn
De care nimeni nu a auzit.
Defapt vorbeşte-n limbi străine
Că nu îl înţelege nime.
La ora de engleză, Erika,
Ne spune: Ridicaţi o mână!
Toţi o ridică; nu spun nimica,
Defapt e ora de română.
Ascult în clasă şi vă spui
Că engleză sigur asta nu-i.
La educaţie, Giurgiuman,
Ne-ameninţă cu lebădoi.
Ne face viaţa un calvar,
Trebe să sar ca un broscoi.
Mă bat de ladă. M-am lovit.
Urmaşii mi i-am isprăvit.
A patra oră, străineză.
Vă spun ce-am auzit acuma:
Exteu, înseamnă în franceză
Epreuve ecrite, să moară mama.
În pauză, iar m-am lovit
De Pila. Tot el m-a ferit.
Am înţeles de la Cărămidar:
-Că Ţepeş este primul mafiot,
-Că de istorie nu am habar,
-Că sultanul n-a fost chiar un idiot.
Ex: Se luptă polonezii cu habsburgii,
Şi la sfârşit câştigă turcii.
Și încă una, așa mai reumatică, de impresionat gagicile – Doamne(le) ajută! Enjoy!
În mintea-mi răvăşită de gânduri şi idei,
Mi-apare ca prin farmec, un angelic chip,
Un chip plăcut de fată , este chipul ei,
Al fetei ce atâta vreme, sincer am iubit.
Năluca unei zâne, ce-n visuri nu-mi dă pace,
Mi-apare acum în minte, îmi tulbură gândirea,
Şi un fior nestins, prin suflet, iar îmi trece…
Ajută-mă Tu Doamne să-mi împlinesc iubirea !
Şuviţele-i şatene, şi părul său atât de moale
Încânt-a mele simţuri. Privirea-i caldă, blândă
Mereu care-o degajă, a ei mişcări domoale,
Trezesc fiorii dragostei, în inima-mi plăpândă.
Cu-amarnică căinţă, divinătate, te implor
Sădeşte-ntr-al ei suflet un picur de amor.
Cam atât despre liceu și începuturi, până data aviatoare, rămâneți veseli, țineți-vă tare!